Steaua călăuzitoare a fiecărui fan a lui Isus (Biblia) îmi spune că mesajul lui Isus e actual şi valabil, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri. El pătrunde cu puţine cuvinte şi ajunge în orice parte a gândurilor şi a sentimentelor mele cele mai intime, neoprindu-se la aparenţele exterioare ci scoţând la lumină ceea ce sunt cu adevărat. (Evrei 4:12)

Steaua călăuzitoare a Matrixului îmi transmite un mesaj spiritual pur şi simplu de exterior şi formal/ritual/tradiţie/doctrină. Ea, spre deosebire de Isus, foloseşte multe cuvinte care rămân superficiale, lăsând în pace secretele vieţii mele. Din contra, le protejează şi le justifică epuizându-mi sufletul cu multe cuvinte goale şi false.

Mesajele pe care le citeşti în carţile de religie, care le auzi în biserică sau le descarci de pe internet urmează steaua călăuzitoare a Matrixului cu a sa pompoasă superficialitate teologizantă şi goală elocvenţă spiritualizantă, sau au sabia lui Isus, concisă și esențială, cu siguranță incomodă pentru că sapă în adâncimi, dar de vitală importanţă pentru viața mea veșnică?