După secole și milenii de armonie absolută în ceruri și univers, răzvrătirea celui mai apropiat (și, prin urmare, celui mai important) înger al lui Dumnezeu, produce ravagii, consternare, incertitudine și durere în întreaga creație. Și așa cum îmi spune Steaua Polara, o treime din rasa angelica alege să se alăture rebeliunii împotriva Creatorului lor.

La această criză cu totul nouă, dar cu siguranță deloc surprinzătoare pentru Cel Atotștiutor, Tatăl meu reacționează cu calm, răbdare (dincolo de limita înțelegerii umane), dragoste (încercând să-și recupereze până in ultimul moment oaia pierdută și iubită) și  cu sobrietate.
În haosul care se formează treptat în ceruri și pe planetele locuite din jurul universului, Dumnezeul Creator pare aproape nepăsător, lăsându-l pe Lucifer să cutreiere întreaga creație, răspândindu-și minciunile viclene în căutarea adepților gata să se alăture rebeliunii sale. Aceea caruia Atotputernicul îi acordă grija și atenția Sa meticuloasă este crearea unei noi rase: omul. Iar dragostea mare și nemărginită ce i-o poartă și importanța imensă a acestei noi creaturi vin subliniate de faptul că ACEASTA creatură este creată de EL după chipul și asemănarea SA.
Mă străduiesc astăzi să înțeleg șocul care l-a pătruns pe Lucifer la vederea lui Adam și a Evei în toată perfecțiunea și asemănarea lor cu Dumnezeul Creator Atotputernic. Nu fusese el până în acel moment și timp de milenii cea mai magnifică, strălucitoare și mai atotputernică creatură? Ce a avut Dumnezeul Creator în minte cu această nouă rasă, creată tocmai atunci când el, cea mai apropiată creatură de tronul Celui Atotputernic, se răzvrătase în mod deschis și se împotrivise Celui Etern?
Pentru o creatură la fel de inteligentă ca Lucifer, încă în floarea facultăților sale fizice și mentale (departe de nenorocitul și obosit prinț al Matrixului de astăzi), strategia divină a fost imediat clară: Dumnezeul Creator îi pregătea distrugerea și chiar înlocuirea lui ca fiu răzvrătit cu o nouă creatură și mai asemănătoare cu Creatorul decât cel care era (încă…) oficial purtător de lumină. Astfel s-a născut ura din Lucifer pentru Adam și pentru întreaga rasă umană, împotriva căreia a lovit imediat cu o furie și o vehemență sângeroasă fără precedent. Și tot în acea zi a început conflictul fără restricții dintre Satana impreuna cu demonii săi împotriva rasei umane.
Adevărat, prima bătălie a fost câștigată de impostor. Adam (și rasa umană) au căzut în capcana lui. Dar războiul continuă, iar Steaua mea polară îmi spune cu o claritate absolută că omul, deși rănit în călcâi, va fi cel care va zdrobi capul șarpelui străvechi, cel care acum este din păcate fostul Lucifer (vezi Geneza 3:15).
Înțeleg abia acum importanța înaltă a rasei umane în istoria întregului univers și rolul fundamental pe care îl joc în acest mare conflict dintre Bine și rău. Nu sunt un spectator în tribune, si nici mizerabilul ratat cum uzurpatorul mincinos vrea sa mă facă să cred. Nu, eu sunt arma secretă a Atotputernicului care va pune capăt acestei revolte triste și sângeroase prin zdrobirea capului comandantului șef. Și eu voi fi întotdeauna cel care îi va lua locul în noua ordine divină universală.
Am fost creat cu un sens specific și cu cea mai înaltă și mai prestigioasă sarcină pe care orice creatură din întregul univers a primit-o vreodată de la Creator. Sunt cea mai puternică armă a Sa (ca ființă asemanatoare cu Atotputernicul!) pe cale să se cufunde mortal în carnea prințului trădător al Matrixului, decretând astfel sfârșitul final al rebeliunii sale nedrepte și nebune.
Momentul victoriei, și exaltarea ulterioară, a rasei umane a sosit. Da, planul divin studiat cu milenii în urmă este pe cale să se împlinească cu precizie milimetrică până în cele mai mici detalii, plan în care eu joc rolul principal.
Dar slava și cinstea acestei biruințe să fie ale lui Dumnezeu și numai ale Lui!!!
Amin!!!