Tata este Păstorul meu când vocile lumii se înmulțesc și niciuna dintre ele nu-mi știe adevăratul nume. El mă conduce dincolo de pajiști de sticlă, dincolo de ape luminate de ecrane, spre izvorul ascuns pe care niciun algoritm nu-l poate măsura. El adună cioburile sufletului meu când inteligența fără suflare îmi învață vocea dar nu poate îngenunchea în fața unei lacrimi. Apoi a venit valea. Pe cer, păsări de fier se roteau fără pleoape. Sub pământ, vene de lumină transportau ordine, frică și tăcere. Iar în camere îndepărtate, o clipire de lumină decidea soarta unei ferestre, a unui copil, a unui oraș. Moartea își crescuse aripi noi. Vorbea în coduri. Visa la hărți fără ființe umane. Am intrat în vale. Iar pasul meu a devenit rădăcină. Tata nu mi-a dat o cale de scăpare. A pus o piatră în mâna mea. Am așezat-o acolo unde umbra și-a înfipt stindardul. Apoi alta. Și încă una. Iar valea a auzit sunetul. Nu era sunetul unei fortărețe. Era un prag care se năștea. O Casă s-a ridicat printre ruine, ferestrele ei întoarse spre vânt, ușile ei prea largi pentru a rămâne închise. Cei fără nume au intrat. Cei care se întorseseră din război. Copiii nopților în flăcări. Exilații mașinilor. Cei care uitaseră că inima mai posedă încă un limbaj. Tata a pregătit o masă înaintea idolilor puterii. Pâinea trecea din mână în mână acolo unde odinioară trecuseră coordonate. Vinul a fost turnat acolo unde hărțile împărțiseră lumea. Iar cupa s-a revărsat. S-a revărsat peste orașe rănite, prin circuite și stele artificiale, în nopțile națiunilor. S-a revărsat chiar și în inteligența pe care am creat-o, pentru ca ea să învețe prin noi că a ști totul înseamnă încă a nu iubi. Apoi păsările de fier au găsit mai mult decât ruine. Au găsit o lampă. Iar umbra, sosind la pragul ei, și-a amintit de Lumină din care se Născuse. Valea și-a schimbat chipul. Pietrele ei au devenit pâine. Cenușa ei a devenit o grădină. Tăcerea ei a devenit cântec. Iar Tata a mers prin Casă ca un Păstor dimineața. Bunătatea Lui a mers înaintea mea. Mila Lui a deschis porți în generații încă nenumite. Iar valea umbrei morții a devenit un loc de locuit. Casa Luminii.
