Imperiile nu țin lumea laolaltă.
Este Spiritul nevăzut care se mișcă prin ele.
Națiunile se nasc din pământ.
Civilizațiile se nasc din Spirit.
Fiecare constituție scrisă nu este decât umbra unei Constituții mult mai vechi,
gravată nu pe piatră, ci pe conștiința umană.
Când un popor uită acea Lege,
zidurile sale pot încă să stea în picioare, dar templul său a căzut deja.
Adevărata putere nu cucerește. Ea aduce armonie.
Nu domină. Ea trezește.
Nu cere supunere. Ea inspiră încredere.
Există o diplomație care semnează tratate.
Și există o diplomație care împacă inimile.
Prima redesenează granițe.
A doua modelează istoria.
Căci pacea nu se naște atunci când războaiele iau sfârșit.
Ea se naște când oamenii își amintesc că aparțin aceluiași Tată.
Atunci steagurile încetează să mai fie ziduri. Ele devin ferestre.
Granițele nu mai împart popoarele.
Ele ocrotesc darul unic pe care fiecare națiune este chemată să îl ofere omenirii.
Împărăția care vine nu va întreba ce națiune ai slujit.
Ea va întreba ce Spirit ai ținut viu.
Căci va veni ziua când conducătorii vor înțelege ceea ce copiii au știut dintotdeauna:
că nicio alianță nu dăinuie fără adevăr,
nicio securitate nu supraviețuiește fără dreptate,
și nicio civilizație nu dăinuie de-a lungul veacurilor fără iubire.
Atunci politica se va întoarce la ceea ce a fost întotdeauna menită să fie înainte ca frica să pună stăpânire:
arta de a ocroti persoana umană.
Căci cel mai mare om de stat nu va fi cel care a guvernat cel mai mare număr de națiuni,
ci cel care le-a amintit națiunilor de originea lor.