Rugăciunea care “mută munții” a devenit aproape necunoscută, în timp ce rugăciunea de durere și suferință a devenit aproape singura alternativă.
Unde sunt puterea, tăria și bucuria când vorbesc cu tatăl meu iubitor și atotputernic? Ce s-a întâmplat în memoria mea cu exemplele lui Isus când făcea minuni, umbla pe apă, scotea demonii, și muta munții? Sunt încă surprins de diferența jenantă dintre primii fani ai lui Isus și cei din timpurile matrixiene de azi? Cum îmi pot imagina că privind în jos spre pământ și nu în înălțimi spre Dumnezeu eu pot deveni ca Isus deci ca Tatăl? Nu îmi spune steaua mea polară că mă transform după chipul Mântuitorului meu privindu-L deschis în față (a se vedea 2 Corinteni 3:18)? Acționez ca un sclav umilit în fire și în duh care nu poate nici măcar să-și privească drept în ochi tatăl când îi vorbește, sau mă comport ca un fiu umil dar demn al Împăratului Universului căruia i-a fost încredințată administrarea planetei Pământ?
Este timpul să arunc de pe mine hainele urât mirositoare și murdare care vor să-mi amintească și să mă înșele că sunt prizonier din cauza DEBITELOR mele. Vreau să mă spele Isus și să îmbrac minunatele haine pe care El le-a pregătit pentru mine, un simbol al CREDITULUI nelimitat ce-mi va dărui nemurirea. Simt că tatăl meu vrea să-I vorbesc cu fața descoperită … ce bucurie copleșitoare!