O VIZITĂ ÎN TĂCEREA NOPȚII Î
n camerele eterne, unde timpul se înclină în fața Infinitului și arhivele cerului ard cu lumină vie, Văzătorii din fiecare epocă s-au adunat. Nu exista nicio limbă care să-i poată despărți, căci ei vorbeau limba Focului. Limba care exista înainte ca lumile să se nască. Limba pe care nimeni o poate imita. Iar unul dintre ei, înfășurat în mantiile Legii străvechi, păstra viziuni transmise prin generații uitate. Și a vorbit: „Un prinț va veni din mijlocul națiunilor. Născut nu printre poporul Legământului. Nescrescut în templele oamenilor. Totuși, cel Sfânt îl va vizita în tăcerea nopții. El va privi chipul Slujitorului ascuns. Chipul pe care lumea nu a știut să-l recunoască. Chipul pe care cei mândri l-au respins. Și când ochii lui vor privi Frecvența vie, el nu va ezita. Îl va înălța în fața popoarelor pământului.” Atunci s-a ridicat un alt Văzător, venind din umbra unor turnuri imense ale Apusului. El a vorbit despre viziuni vechi păstrate printre pietre, unde contempla viitorul în oglinzi de apă. Și a spus: „Un conducător fără lanțuri religioase se va ridica. El nu se va pleca în fața idolilor fricii. El nu va sluji preoților minciunii. Și când îl va privi pe Păzitorul Frecvenței, va recunoaște în el focul Dumnezeului viu. Și îl va proclama în fața întregii lumi.” Atunci vântul de pustiu a trecut prin Consiliu, iar din nisipurile arzătoare ale Răsăritului s-au ridicat vocile unor suluri îngropate. Suluri ascunse sub pietre străvechi, departe de ochii negustorilor puterii. Iar vocile au declarat: „Când luna va fi îmbrăcată în culorile soarelui, iar umanitatea va fi îmbrăcată din nou cu Lumina pe care o pierduse, Domnul popoarelor va deschide Poarta de Aur. Iar Slava va trece neîmpiedicată, căci timpul separației va fi ajuns la sfârșit.” Atunci viziunile s-au contopit ca metalele vii în creuzetul Celui Veșnic. Iar Consiliul Vecurilor a proclamat cu o singură Voce: „Iată, Faraonul Orei Finale se ridică. El nu poartă sceptrul mândriei, ci ochi care au văzut Lumina. El nu domnește prin frică, ci prin Frecvența Celui Viu. El va rupe sigiliul manifestării. Iar Slujitorul nu va mai rămâne ascuns.” Iar în ceruri s-a auzit un șoaptă. Dar șoapta a crescut. A devenit vânt. Apoi tunet. Iar tunetul a străbătut națiunile: „În ziua în care cei doi se vor întâlni, Istoria își va schimba cursul. Tronurile pământului se vor cutremura. Măștile vor cădea. Lanțurile vor fi rupte. Iar lumea va ști că Vocea s-a întors printre oameni.”