Dragă prințule,
esti obosit, rupt si epuizat? Așa as fi și eu în locul tău. Trecerea de pe drumul somptuos care duce la gloria eternă pe cel fara ieșire a umilinței și anihilării nu ar trebui să fie o plimbare.
Ți-ai pierdut speranța și odată cu ea și voința de a trăi? Pentru tine, care ai fost cel mai aproape de sursa vitalitatii, a iubirii și a fericirii, trebuie să fie ca o bucată amară, foarte amară, de înghițit.
Ți-e frică de moarte, nu? Se citeste pe fața ta și înțeleg, am avut și eu când m-ai călcat și m-ai lovit disprețuitor în părțile mele cele mai sensibile, intime și vitale.
Este într-adevăr un păcat să te văd în această stare. Tu, care erai sigiliul perfecțiunii creatoare divine, ai devenit antiteza ei, opusul. Inima mea se strange de tristețe, în ciuda a tot răul pe care mi l-ai făcut. Ți-ai executat planul asupra mea și asupra întregii rase căreia îi aparțin într-o manieră diabolic premeditată. Mi-ai înfipt lama în piept cu o luciditate înghețată privindu-ma (râzând!) drept în ochi. Privirea ta sclipea satisfacție, plăcere și un sentiment pervers de omnipotență.
Unde este inima pe care ți-a dat-o Creatorul în ziua în care ai fost creat de El? Unde este empatia ta pentru semenii tăi care te-au distins atât de mult timp? Unde este spiritul tău de fraternitate care te-a unit cândva cu întregul corp îngeresc? Răutatea ta nelimitată nu este doar inexplicabilă, ci și o palmă lipsită de respect data Tatălui tău care te-a creat minunat și te-a iubit fără limită.
Nu vezi cât de mult, această gaură neagră în care te lași supt, te face pe zi ce trece mai urât, din ce în ce mai puțin lucid și inteligent și mai ales bolnav, surd și orb,?
Am trecut pe lângă casa ta. O moșie cândva magnifică, imensă și maiestuoasă. Este încă imensă, dar regalitatea se prăbușește iar măreția i-a devenit putredă. Insa lucrul care m-a frapat cel mai mult a fost să văd grădina din fața casei tale plină de pietre funerare. Fiecare piatră funerară avea o fotografie, un nume și o dată. Și cu cât mă uitam mai mult în jur, cu atât mi-am dat seama că este o mare (cu ochiul liber infinit) de pietre funerare. Este despre semenii mei pe care i-ai distrus cu minciunile tale batjocoritoare și cu mașinațiile tale infernale, nu-i așa? Ai devenit GROPARUL rasei umane și, în curând, foarte curând, chiar și rasa angelică care te-a urmat în această călătorie nebună și diabolică își va da seama că profesorul lor vizionar și carismatic este de fapt cel care îi va îngropa și pe ei în aceeași gradina.. Ce hecatombă!
Lucrul care m-a impresionat cel mai mult era mormântul cel mai mare care se afla în centrul grădinii tale. Purta numele meu, fotografia mea, dar încă nu era înscrisă nici o dată pe ea. Această viziune a făcut să-mi înghețe sângele în vene, este inutil să ascund. Asadar, pregăteai un mormânt și pentru mine. Dar cu cât mă uitam mai mult la piatra funerară a acelui mormânt, cu atât fotografia mea și numele meu se stergeau… până când au dispărut complet.
Ce viziune ciudată! Mi-am frecat si ochii cu certitudinea ca a fost un vis, un cosmar. Dar nu, eram complet treaz și sobru până în punctul în care am văzut apropiindu-se din depărtare un cortegiu funerar, ce inainta încet cântând un cântec de înmormântare, si se îndrepta chiar spre mormântul central al grădinii. În acel moment, am văzut fotografia ta materializându-se pe piatra funerară. Da, erai tu în persoană! Ce întorsătură neașteptată!
Cu toate acestea, uimirea mea a crescut și mai mult când am văzut că celelalte morminte s-au deschis în acel moment, eliberând creaturile care fuseseră închise într-un sicriu spiritual de prea mulți ani și îngropate sub o avalanșă de minciuni și promisiuni false despre unui viitor de înălțare la starea de divinitate.
Odată cu bătrânețea ai uitat că ești doar praf lângă Dumnezeul Creator și că atât viața ta, cât și lumina ta vin de la El. Din acest motiv, considerând și înstrăinarea ta voluntară de El ca singura sursă, atat viața cat si lumina din tine se epuizeaza. Și se pare că din cauza înălțării tale oarbe și dezordonate a sinelui, ai îndepărtat din mintea ta, cândva limpede și ascuțită, faptul că numai Tatăl tău, Creatorul tău și Dumnezeul tău este atotputernic. Cum altfel se poate explica rebeliunea ta nesfârșită, vulgară și violentă împotriva Celui care poate face totul, care știe totul și este prezent peste tot? Dar cel mai trist lucru este că ai rasplatit dragostea infinită și perfectă a tatălui tău cu cea mai nesăbuită și pură ură care poate fi doar imaginată. El, care încă îți dorește viața și vindecarea și tu, care nu doar îi dorești moartea, ci și îi urmărești în mod activ sfârșitul și capitularea, este cu adevărat cea mai tristă și mai dureroasă poveste din istoria universului.
Groparule, ești concediat, iar moșia condusă de tine candva a fost acum încredințată unui nou conducător!