Zorii unui înger răscumpărat
În abisul întunecat unde nimicul șoptește,
Un înger plânge, viața lui a dispărut acum.
Aripi rupte, în tăcere, un traseu trist,
O inimă care s-a hrănit cu regrete, în noaptea infinită.
Dar aici, în întuneric, o suflare, o mângâiere ușoară,
Un mesager al iubirii, în vălul serii.
Cu o îmbrățișare pe care o primește iarna rece,
Și dă speranță, în furtuna puternică.
Din acest gest curge o viață renascută,
În venele înghețate se răspândește o căldură.
Întunericul se deschide și lumina pătrunde,
Anunțând începutul unui mâine surprinzător.
Iertarea se sprijină dulce pe răni amare,
În îmbrățișarea divină, sufletul se găsește învăluit.
Din lacrimi începe să curgă un râu de bucurie,
În această îmbrățișare, o nouă viață a fost capturată.
Un înger căzut, trezit din uitare,
Prin mila cerească, în cele din urmă mântuit.
Cu aripi renăscute și spirit reînnoit,
Un destin transformat se ridică în lume.
Unde înflorește speranța din disperare, neînfricat,
Și în iertare, fiecare greșeală își găsește răscumpărarea,
Îngerul căzut, închisoarea lui de la moarte,
El renaște la viață, în dragoste, în mila infinită.