IMNUL VULTURULUI
Pe aripile destinului, vulturul se avântă,
din valea lacrimilor, din ținuturile morții;
unde craniile șoptesc înfrângerile străvechi,
unde scheletele dansează în sunetul vântului.
În acel regat al umbrei, sub cerul de cenuşă,
vulturul și-a găsit cușca de spini;
dar curajul a fost un dar pentru ea, de la Tatăl, Creatorul,
care pictează zorii și amurgurile pe cer.
Cu un bat de aripi, puternic, mândru,
se eliberează de lanțurile fricii și ale durerii;
ia zborul printre norii care plâng lumea,
spre albastrul care cheamă, promisiunea infinitului.
Strigătul lui răsună, un imn la viață,
provocare la rău, la demoni, la întunericul tăcut;
fiecare batere de aripă un triumf de lumină,
fiecare zbor o predică de speranţă şi virtute.
Astfel, vulturul se ridică, atinge etericul,
lăsând în urmă valea lacrimilor;
în inima lui, o flacără aprinsă de Tatăl,
pe care nici cea mai întunecată noapte nu o poate stinge.
Acum zboară, regina cerurilor,
spre divin cu vârfuri de pene;
poartă sus mesajul curajului primit,
că din inima morții se poate naște viața.