Victoria era sigură, chiar arhivată.
Prințul a început să-i întoarcă spatele sigur că nu îl va mai vedea niciodată.
Lupta corp la corp s-a incheiat fără reguli și limite din partea lui iar rezultatul părea să-i dea dreptate. Cel mai de temut și foarte apreciat adversar al său (deși necunoscut lui) se zvârcolea de durerea provocată cu perfidie de cei care trebuiau înlocuiți de el.
El sa fie înlocuit? De acest om nenorocit? Un oarecare, fără nimic special? Oare ce văzuse Creatorul în el? Cea mai absolută banalitate în comparație cu cea mai luminată și maiestuoasă ființă creată vreodată.
Cu toate acestea, pentru a invinge acest nimic în lupta corp la corp, el a trebuit să recurgă la lovituri nepermise, dezvăluind astfel cea mai flagrantă și lașă neloialitate a sa.
Cum, marele maestru care se luptă împotriva unui om în așa măsură încât trebuie să-și folosească toată puterea, toată experiența sa milenară și toată perfidia sa nedreaptă pentru a arhivia un caz care la prima vedere părea o provocare banală, dar care demonstra zi dupa zi că îl uzează și îl consumă din ce în ce mai mult, până în punctul în care părea că îmbătrânește chiar mai repede decât oamenii?
Toate acestea, inutil să va spun, au făcut ocolul iadului în cel mai scurt timp și toată armata de demoni și diavoli, devotați lui orbeste, s-a adunat în jurul celor doi care se măsurau, unul cu o transparență și o corectitudine cu adevărat dezarmantă (la limita naivitatii), în timp ce comandantul lor șef, gâfâind din ce în ce mai vizibil, folosea toate mijloacele (legale și ilegale) pentru a scăpa de un adversar pe care îl considerase ridicol, chiar inexistent, dar care acum îl ridiculiza pe el, Supremul.
Un pitic stângaci și mortal care l-a batjocorit… era prea mult chiar si pentru acoliții săi.
Nici măcar ultimele spirite necurate și păsările abominabile nu au lipsit. Erau cu toții acolo uitându-se la scena incredibilă, de coșmar… un chin nesfârșit.
Cum, cei care erau maestrii chinului cad victimele celui mai întunecat și celui mai negru chin? Asadar disperarea, nu numai că i-a brăzdat fața campionului lor, ci nu i-a cruțat nici pe ei.
A fost acesta sfârşitul anunţat cu milenii in urma de profeţiile biblice? Aerul era electrizat.
Prințul, în ultima sa încercare disperată, și-a tras adversarul cu el în iad. Un mediu atât de ostil încât să taie răsuflarea oricărui om, ar fi trebuit să-i ofere avantajul pe care il căuta pentru a-l trimite pe adversar înapoi la expeditor.
Iadul i-a cuprins astfel pe amândoi ca intr-o gaură neagră. Nu se vedea si nu se auzea nimic.
Întreaga armată de spirite și demoni și-a ținut răsuflarea, așteptând (încă convinsă) că liderul lor va reapărea în curând învingător.
Dar chipul care le-a apărut din acea gaură neagră numită iad le-a înghețat sângele în vene: era omul blestemat care, pentru a se întoarce din iadul în care fusese închis, înlănțuit și chinuit până la sânge, a rupt cu mâinile sale goale, lanțurile groase si rezistente de oțel, apucand portile iadului si amandoi stalpii cu zavorul lor, smulgându-le pe toate împreună, le-a pus pe umeri și le-a dus pe vârful muntelui.
Nimeni nu se întorsese vreodată din iad, nimeni. Dar atunci a fost posibil!
Și acum că poarta iadului este descătușată, câți alți oameni se vor elibera urmând exemplul său puternic și inspirator?