Ultima mila a planetei Pamant
Din ce in ce cu mai multa greutate si cu o frica ce taie respiratia, aceasta lume muribunda se taraste inainte inca un pas. Toti se intreaba “va fi probabil ultimul?”
Nesiguranta se vede pe fetele lor… fete brazdate de lacrime si de o adanca disperare. Privirea lor plecata si fara un punct de referiment pare ca se pierde in nimic.
Planeta Pamant parcurge ultima mila tot asa cum in binecunoscuta si tragica istorie a navei Titanic, comandantii trimit cu viteza mare nava sa se izbeasca intr-un iceberg urias.
“Daca se mai poate face ceva, acum e momentul.”, urla reporterii si observatorii cei mai atenti. Dar fiecare creatura, consolata deja, parca si-a dedicat ultimele puteri ca sa intarzie sosirea inevitabilului trist sfarsit…. un sfarsit despre care se spune ca sta scris
deja. Si astfel se increde in solutiile cinstite si necinstite, conventionale sau nu, care promit o rezolvare cel putin pentru moment. Dar acest efect anestezic, pe cat e de fals pe atat e de scurta de durata.
Oooooo, planeta Pamant cu noi locuitorii ei!!! Cand vom vrea sa ne amintim ca avem un Tata Atotputernic care ne asteapta (tot cu ochii in lacrimi) cu bratele deschise? Oare cand noi, mortii vii, vom decide sa ne intoarcem la El, sursa vietii si donatorul nemuririi?
Incredibil, vom continua sa refuzam convinsi fiind ca procedand asa cum stim noi vom ajunge mai departe… chiarpana acolo incat sa devenim noi insine divinitati? Ooooo, sarmanii de noi, nu auzim cu toate ca zgomotul surzitor al Matrixului si contractiile ca de nastere devin din ce in ce mai puternice si mai dese? Oare toate acestea nu ne fac sa ne intrebam daca intr-adevar este vorba despre realitate, si sa ne amintim ca Isus, Fiul Tatalui nostru e gata sa revina ca sa ne duca pe bratele Sale puternice si iubitoare?
Trezeste-te lume, caci miezul noptii a sosit si mantuirea e la usa!