Cuvântul ”judecată” înseamnă sentință sau decizie. Această hotărâre/sentință, după logica judecătorului ce aplică legea la faptul constatat de el, poate fi de achitare sau condamnare. În special, atunci când vorbim despre ”judecata universală” se înțelege sentința finală a Creatorului Dumnezeu pentru toate creaturile Sale.
Care sunt regulile divine la care ”judecătorul ceresc”se va conforma în ziua fatidică a judecății? Este vorba despre a cântări pe o balanță DEBITELE și CREDITELE adunate de creatură pe tot parcursul vieții sale, observând prin urmare de care parte e mai greu talerul balanței? Nu este chiar și judecata omenească deseori simbolizată de o balanță? Nu este aceasta mentalitatea omenească, adică harta mea mintală?
Dacă păcatul nu reprezintă acțiunea greșită în sine pe care pot s-o pun pe talerul DEBITULUI, ci mai degrabă departarea mea de tatăl născută în inima mea cand încep să doresc (și apoi merg până la capăt) un echilibru diferit de cel propus de Creatorul meu, atunci simpla regulă divină la care se va conforma ”judecătorul divin” nu e alta decât acțiunea Sa logică de a constata în care parte se află inima mea. (vezi 1 Împarați 8:39, Psalmul 81:12, Ieremia 3:17, Ezechiel 20:16). Cele mai lăuntrice dorințe ale mele sunt în armonie sau în conflict cu Creatorul și cu echilibrul Său?
Cu alte cuvinte, judecata divină universală colorată de către imaginația umană deseori prin culori dureroase și sumbre, nu e altceva decât o luare de poziție a Creatorului Dumnezeu cu privire la dorința mea de a trăi aproape de EL și de planul Său armonios și nu departe/ independent de EL. Iar această luare de poziție/decizie/sentință va produce ca o consecință nemurirea prin apropierea pentru totdeauna de sursa vieții, sau moartea ca deznodământ inevitabil al despărțirii definitive de unica sursă a vieții.
Prin urmare, nu este vorba despre o pedeapsă divină. Nu! Dumnezeu Tatăl meu, cu mare bucurie în cazul în care va vedea că inima mea ÎL dorește sau cu o tristețe profundă dacă inima mea ar demonstra ca are un proiect diferit și independent/departe de EL, va lua decizia de a mă preda sorții pe care eu însumi mi-am ales-o. Un destin de viață veșnică cu EL și alături de El sau auto-distrugerea căruia îi ies în întâmpinare cei ce se despart de bunăvoie de sursa vieții.
Da, chiar și în momentul ” judecății universale” va fi palpabilă imensa dragoste a Creatorului pentru creatura Sa, demonstrată de marea Sa bucurie pentru ai Săi fii risipitori ce vor decide să se întoarcă acasă, și în același timp lăsând să se vadă durerea Sa profundă ce Îi va brăzda fața pentru ”oaia pierdută”, cu toate ca a căutat-o, iubit-o și așteptat-o pentru întreaga sa viață.
Acum înțeleg că doar dorința mea de a fi independent de Tatăl meu ceresc mă va putea face să pierd nemurirea pentru care Creatorul meu m-a conceput și creat. Planul Său este viață… viață nelimitată pentru toate creaturile Sale iubite. Moartea este o alegere auto-distructivă a creaturii și nu a Creatorului, autorul și garantul liberului arbitru.