Sub zorii unui cer care promite nu lumină, ci mistere, mă trezesc catapultat într-o vale eternă, un câmp imens de oase umane și angelice, împrăștiate sub un văl de cer gri care pare să țină respirația universului. Simt asupra mea prezența impunătoare a Divinului, o forță incomensurabilă care mă ghidează prin această întindere a uitării și a memoriei pierdute.
„Pot aceste relicve uitate să pretindă viața din nou?” O voce care nu cere un răspuns uman răsună, purtătoare a unui destin deja scris în stele.
Cu o autoritate care depășește limitele timpului, mi se poruncește să vorbesc cu această tăcere sfântă: „O, oase pierdute în veșnicie, auziți glasul Celui Atotputernic!” Prin rostirea acestor cuvinte, aerul este încărcat cu o energie vibrantă, un preludiu al unui miracol. Prin magie, un foșnet de viață începe să danseze printre umbre, oasele în căutare de însoțitori se reunesc într-un ritual ancestral. Mușchii și carnea învăluie de neconceput, sub privirea celor care văd totul.
Cu toate acestea, esența supremă, spiritul, este încă absentă, ultimul ingredient al unui miracol în așteptare. „Așadar, o, Spirit al celor patru vânturi, insuflă viață acestor santinele ale vidului!” Apelul meu trece pragul imaginabilului, iar un suflu străvechi răspunde, respiră existență. În fața mea se conturează o armată de noi speranțe, un ocean de existențe răscumpărate din uitare, gata să demonstreze măreția celor care le-au evocat din tăcere.
Cel Atotputernic îmi încredințează din nou cuvântul, un mesaj de renaștere: „Aceste oase întruchipează sufletul făpturilor Mele rătăcitoare, care din adâncul părăsării strigă după răscumpărare. Dar Eu sunt aici, pentru a reda speranța, pentru a-i călăuzi pe toți copiii Mei, umani și îngerești, în strălucirea promisiunii Mele eterne.”
Astfel, sub glasul meu, mormintele se deschid larg, dezvăluind căi către zori nevăzute. „Veți găsi din nou viață, căci am vorbit în numele Celui Atotputernic și cuvântul Meu se va descoperi.”
În această scenă în care sacrul se întâlnește cu pământul, unde neconceputul se aplecă în fața voinței suverane, se deschide un nou capitol, sub privirea binevoitoare a celor care pot face totul, crea totul, iubi fără sfârșit.
(vezi Ezechiel 37:1-14)