Construirea unui castel de nisip e un proces infinit de lung comparativ cu distrugerea lui ce s-ar putea petrece intr-o clipa si chiar prin mana unui copil mic si fara putere. Natura materialului din care este format castelul face ca aceasta sa se poata intampla. Milioanele de particele de nisip, prin natura lor, nu se pot amesteca. Iar cand vreun constructor reuseste, acest echilibru ce da forma castelului se poate rupe extrem de usor. Deseori e suficienta o suflare. Asa este cu natura raului. El, ca si nisipul, de milenii vine amestecat cu greu de catre printul sau, in asa fel incat sa ia forma unei mari imparatii, puternica si de neinvins. Dar insasi natura raului este extrem de individualista, egoista, oportunista, falsa, rautacioasa, invidioasa si distrugatoare. Asadar “particelele infinite ale raului” care pana ieri au colaborat ca sa-si mentina forma propriei imparatii, exact din cauza acestei dorinte de exaltare a propriului ego in defavoarea oricarei altei fiinte, pot intra dintr-o data intr-o competitie ca apoi sa-si aiba sfarsitul intr-un razboi cu oricine le sta imprejur, fie prieten sau dusman.
Raul, exact prin natura sa, nu e capabil sa devina un amestec omogen si rezistent. El creaza coalitii, pacturi si acorduri. Dar orice moment, orice scuza, sunt bune pentru a supune dintr-o data alianta de ieri pentru propriul avantaj egoist de astazi. Loialitatea si renuntarea de sine nu reprezinta obiceiul casei in imparatia raului.
Cu atat mai putin dragostea caci ea conduce la un rezultat opus: la colaborare, unitate si la cautarea reciproca a bunastarii comune. Cu alte cuvinte frontul raului nu e unit asa cum ar vrea sa ma faca sa cred. Din contra, fiecare piesa a raului, fiind in cautarea propriei exaltari, i-ar distruge pe toti aliatii sai cu o satisfactie si o bucurie perversa. Acesti actori ai raului reusesc cu greu sa-si limiteze propriul salt spre varful piramidei si o fac doar pentru socotelile lor maligne. Asadar aceasta limitare a raului e intotdeauna provizorie. Doar o singura minima scanteie poate impinge infinitele particele ale raului intr-un razboi fratesc, in cautarea suprematiei individuale absolute. De fapt, printul raului in persoana e cel mai paranoic dintre toti stiind ca trebuie sa se teama in orice moment de loviturile venite prin spate de la “amicii” sai.
Nimeni, nici macar el, nu doarme somn linistit in imparatia raului pentru ca rautatea e atat de flamanda incat e in stare sa se inghita pe sine.
Raul nu suporta ca aproapele sa fie la egal cu el, mai ales superior lui. Raul accepta si tolereaza doar pe cel supus, instrumentul util pentru exaltarea sa. Aliatii railor colaboreaza dar se urasc intre ei, se invidiaza continuu si o vor sfarsi distrugandu-se unii pe altii. Iata pentru ce raul este infinit de prost ( desi se auto numeste “iluminat”), foarte distrugator, letal, iar la sfarsit va deveni calaul sau propriu punand astfel punct planurilor sale nebune.
Nu, nu sunt ingrijorat pentru raul care loveste in viata mea si in societatea in care traiesc. Raul nu e capabil sa dureze, ii lipseste exact acele caracteristici vitale necesare pentru a construi un “castel” puternic si rezistent la furtunile timpului. Raul are mortalitatea scrisa in DNAul sau in comparatie cu BINELE, ce din contra, fiind chipul Creatorului imprimat in creatiunea Sa, este nemuritor.