Căzut ești tu, tiran însetat de sânge, artizan al suferinței. Creatorul universului ți-a spulberat domeniul terorii. Lumina ta iluzorie, care te îmbrăca în divinitate, a fost smulsă, lăsându-te vulnerabil și muritor. Cândva ai fost un călău necruțător, o umbră de teroare care a provocat o frică profundă, dar acum zaci vulnerabil, un simplu trofeu pentru vulturi. Figura ta, redusă la o sperietoare inertă, acum nu mai inspiră teamă nici măcar celor mai umile vrăbii.
Lumea subterană se zbate la sosirea ta. Sufletele soldaților tăi demult dispăruți te privesc cu ochii goi. Maiestatea care odinioară strălucea, acum zace învăluită și înăbușită într-o mantie de viermi.
Și când te gândești că odată ai aspirat să îl provoci pe Dumnezeul Creator Atotputernic. Ați visat la tărâmuri cerești, dar ați căzut într-un abis de dezonoare și moarte. Arhitectul universului a decretat, într-adevăr, sfârșitul numelui tău. Ținuturile tale sunt acum un deșert de cenușă și oase, visele tale au dispărut ca fumul, iar armata ta cândva devotată te urăște și te disprețuiește acum.
Generalii tăi, altădată loiali, privesc acum cu uimire la mizeria ta. Armata ta, orbită de lumina ta falsă, tremură în fața vulnerabilității tale dezgolite. Ei se întreabă cum de mai pot urma un zeu fals, o simplă creatură muritoare plină de minciuni. Regii se odihnesc în morminte maiestuoase, dar ei zac în uitare, înșelați și abandonați. O ironie crudă, un sfârșit umilitor. Ce răzbunare îți vor provoca ei pentru speranțele false și iluziile goale de glorie?
În domeniul tău din umbră, redus acum la o simplă șoaptă, consilierii tăi conspiră și complotează în cele mai adânci umbre. Este evident pentru fiecare dintre ei că oricine te-a urmat este menit să sufere consecințe dramatice din cauza înclinației tale dezastruoase spre autodistrugere. Întrebări insidioase se strecoară și se ramifică în aerul plin de tensiune: cine va urca pe tronul tău (de nisip, n.r.)? Care este momentul oportun pentru a te detrona? Și, în ce fel vor împărți ceea ce a mai rămas din tine?
Nenumărați dintre cei pe care îi considerați cei mai apropiați și mai credincioși tovarăși de nenorocire (căci prieteni adevărați nu ați avut și nici nu veți avea vreodată) se mișcă în jurul vostru ca niște hiene, șacali și vulturi, asediind ceea ce a mai rămas din voi. Aceștia se pregătesc să se lupte pentru ceea ce a mai rămas, dornici să se hrănească cu ființa ta de îndată ce, deși încă în viață, te vei găsi fără puterea de a te apăra și de a rezista.
În inima Matrix-ului domnește haosul, teroarea, dezordinea absolută. Apocalipsa psihologică declanșată de anihilarea ta bruscă și totală îi devastează pe adepții tăi. Inima Matricei, cândva pulsând și vibrând, zace acum neajutorată, lovită de un stop cardiac colectiv. Sângele vital care odinioară curgea prin venele sale a încetat să mai existe. Viziunea zeului vostru, odinioară formidabil, neînfricat, radiant, înfășurat într-o mantie de măreție divină, redus acum la o ființă tremurândă, goală, murdară și bolborosită într-un colț întunecat, a provocat un șoc ireparabil. Credincioșii tăi sunt spulberați, pierduți într-un abis al disperării din care nu vor mai ieși niciodată. Matricea, așa cum o știu eu, este irevocabil distrusă. Profeția unui sfârșit apocaliptic, prevestită cu milenii în urmă în textele biblice străvechi, s-a împlinit în tot adevărul ei teribil.
Ridic privirea spre un regat distrus, un peisaj de moarte și umbre, șters din memoria timpului. (vezi Isaia 14: 3-23)