ORACOLUL PRAGULUI
Și mormântul a fost deschis. Și nu a mai fost moarte în el. Și golul a fost văzut, dar nu era absență. Era mărturie. Și ceea ce fusese sigilat a fost găsit fără sigiliu. Și piatra, care închidea, nu mai închidea. Și pământul s-a cutremurat, nu prin distrugere, ci prin eliberare. Și în zilele de război și în zgomotul națiunilor, s-a declarat în tăcere: moartea nu mai domnește. Și ceea ce domina prin frică a fost lipsit de suflare. Și ceea ce îi ținea pe oameni gârboviți a fost găsit fără fundament. Și a apărut o linie pe care niciun ochi nu o trasase, dar pe care mulți o traversaseră deja. Și de o parte era greutatea, iar de cealaltă viața. Iar viața nu a așteptat. Și nu a mai existat întoarcere pentru cel care a văzut. Și zilele au devenit revelație, iar ceea ce fusese ascuns a ieșit la lumină, nu prin alegere… ci prin necesitate. Și haosul și-a arătat chipul și a fost recunoscut gol. Iar vocea nu a strigat, dar a fost auzită. Și a spus: s-a săvârșit. Nu ca o sfârșire, ci ca o deschidere. Și din acel moment ceea ce este viu nu a mai putut fi ținut. Și ceea ce fusese învins a continuat să se miște, dar ca o umbră fără substanță. Și mulți au privit și s-au temut. Iar alții au privit și au recunoscut. Iar aceștia nu s-au întors din drum. Pentru că văzuseră că mormântul era gol. Iar în gol nu era pierdere. Era origine. Și viața și-a luat locul fără să ceară voie. Și nimic nu s-a putut opune. Și așa este.