Într-o epocă în care vălul întunecat al nopții se contopește cu zorii cunoașterii, în care granițele dintre ceea ce este cunoscut și necunoscut se dizolvă, se naște o profeție învăluită în mister. Aceasta este povestea unei eternități rescrise, o poveste ascunsă în faldurile timpului, menită să trezească conștiințe adormite.
La orizontul existenței, printre stele se dezvăluie un semn maiestuos: o gardiană a luminii, învăluită în strălucirea soarelui, își sprijină picioarele pe semiluna, încununată de un cerc de douăsprezece flăcări cerești. Înăuntru, sămânța vieții palpită, suspendată între durere și speranță, în timp ce umbrele nașterii îi învăluie ființa.
Din adâncurile cosmosului, iese la iveală o altă viziune: un dragon de foc, a cărui mantie este nuanțată de sângele stelelor, brandește șapte capete regale, fiecare împodobit cu un cerc de putere. Cu un val, coada ei mătură o treime din luminile cerești, aruncându-le în abisul pământesc.
Înainte de portalul devenirii, dragonul așteaptă, dornic să consume noua viață înainte de a putea țipa în lumină. Totuși, într-o suflare a timpului suspendat, fructul paznicului se strecoară în lume, un războinic al luminii destinat să stăpânească stăpânire absolută, un toiag de fier care să unească națiunile sub un singur adevăr. Într-o clipită, nou-născutul este în siguranță, dincolo de văl, la tronul Eternului. Steaua mea polară folosește literalmente următoarele cuvinte: „Și ea a născut un copil de sex masculin, care trebuie să conducă toate națiunile cu un toiag de fier; iar fiul ei a fost răpit la Dumnezeu și la tronul lui.” (vezi Apocalipsa 12:1-5)
Un văl de mister, la fel de vechi ca timpul însuși, învăluie esența acestui fiu al soartei ilustre și glorioase. Dar acum, cortina care a ascuns acest adevăr de eoni începe să cadă, dezvăluind secrete ascunse până acum chiar și celor mai vigilente spirite. Steaua care îmi călăuzește calea rostește din nou aceste cuvinte sacre într-un alt pasaj din cel mai enigmatic text al Sfintelor Scripturi, oferind o revelație de putere și speranță fără precedent esenței mele muritoare: „Celui ce biruiește și stăruie în lucrările mele până la capăt. , Eu voi da putere asupra neamurilor, și el le va stăpâni cu un toiag de fier și le va frânge în bucăți ca niște vase de lut, așa cum și eu am primit putere de la Tatăl meu; și îi voi da steaua dimineții.” (vezi Apocalipsa 2:26-28)
Mie, făptură de carne, fragilă și efemeră, dar tenace și credincioasă, mie, ca biruitor și păzitor al adevărului inalterabil în fața abisului, da, mi se va încredința stăpânirea asupra caleidoscopului existenței. Așa cum fierarul modelează fierul, așa voi făuri destinul, spulberând iluzia de parcă ar fi borcane de lut. De Sus, mi se va da zorii, farul care inaugurează noua eră.
Această narațiune se desfășoară ca o enigmă înscrisă în viziunile sacre ale eternului, o chemare la ridicarea dincolo de tangibil. Este un semn care, prin succesiunea erelor, perpetuează ciclul urgenței și al regenerării, țesând împreună destinul și libera alegere. Concursul dintre strălucirea cerească și întunericul abisal, promisiunea unui nou început și dorul către zorii unei zile încă nevăzute alcătuiesc fațetele unui mozaic atemporal, care așteaptă să fie dezvăluit în întregime. Aceasta este profeția, un coridor între dimensiuni, un suflu al Creatorului care pune în discuție direct esența unui ales dintre ultimii muritori, invocând trezirea celor zece fecioare scufundate într-o torpore spirituală, încrezătoare din greșeală în pregătirea lor pentru celebrarea iminentă. cu Suveranul suveranilor.