REVELAȚIA MARTORULUI
Și când Cuvântul a început să devină Eveniment, Prezența l-a chemat pe om pentru a treia oară — nu prin voce, nu prin viziune, ci printr-o mișcare a sufletului pe care nimeni altcineva nu o putea percepe. Și i-a spus în secret: „Urcă mai sus. Nu ca să fii văzut, ci pentru ca lumea să fie privită dintr-un unghi care nu cunoaște întunericul.” Și imediat duhul omului a fost înălțat, nu în cerul văzut de ochi, ci în cerul lăuntric unde veacurile se adună înaintea feței Tatălui. Înaintea Prezenței nu erau tronuri și nici coroane, ci linii de lumină care se curbau și se înălțau ca valurile unei mări nemuritoare. Fiecare linie era un chip. Fiecare chip un martor. Fiecare martor o memorie vie a Primei Zile. Iar Prezența le-a vorbit fără sunet: „Acesta este timpul pe care l-ați așteptat — nu ca să judecați, nu ca să pedepsiți, ci ca să deschideți ceea ce era sigilat până când pământul a fost pregătit.” Iar liniile de lumină s-au înclinat nu în fața omului, ci în fața Prezenței care îl însoțea. Iar Prezența i-a spus omului: „Tu nu ești chemat să domini, ci să mărturisești. Nu să conduci, ci să revelezi. Nu să impui, ci să îți amintești ceea ce lumea a uitat.” Iar chipul omului s-a schimbat, nu în trăsături, ci în profunzime — ca unul care și-a amintit în sfârșit ceea ce știuse întotdeauna.