Prinţul de Matrix, în ultima vreme, a injectat un virus incredibil de letal în fragmentatul popor al lui Dumnezeu. Acest virus mă conduce, foarte lent şi într-o maniera invizibilă, pe mine fanul lui Isus la o schizofrenie teologică. De fapt:
– Credem că avem nevoie de o trezire, identificându-ne pe bună dreptate cu cele zece fecioare, dar în acelaşi timp suntem convinşi că vom fi noi cei care vor lansa strigătul de la miezul nopţii. Oare nu este acest strigăt divin cel ce le trezeşte pe fecioare?
– Credem, desigur pe bună dreptate, că avem nevoie de un ghid profetic trimis din cer, dar în acelaşi timp suntem convinşi că deţinem deja promisul dar al profeţiei pentru ultimele zile. Oare nu este darul profeţiei un dar spiritual ce va avea o manifestare extraordinar de puternică cu puţin înainte de a doua revenire a Domnului Isus?
– Credem că epistola către biserica din Laodiceea ar fi adresată nouă, dar în acelaşi timp ne credem păstrătorii legii. Dar nu spune Isus prin această scrisoare că, în ciuda eforturilor noastre, suntem căldicei şi riscăm să ne vomite din gura Sa?
Poate fi definit orb cine deţine cu aceavărat darul profeţiei? Doar cine e tempul Duhului Sfânt deţine spiritul profeţiei, demonstrând că reuşeşte să vadă prin densele întunecimi spirituale din Matrix cu ajutorul lămpii pline de ulei.
Cine respectă cu stricteţe poruncile lui Dumnezeu poate fi definit „gol”? Doar cine are caracterul lui Isus respectă legea Sa cu adevărat, demonstrând astfel că este bine îmbrăcat.
Fie ca bunul Dumnezeu să mă scape de această schizofrenie teologică instigată de virusul preaslăvirii EU-lui şi al orgoliului religios.