O mare închisoare matrixiană în care trăiesc este teama de ceea ce gândesc ceilalţi. Pentru a trăi în pace mă simt din ce mai constrâns, de către o putere nevăzută şi neidentificată, să trăiesc în interiorul unui gard mintal, lucru ce societatea mea numeşte „normalitate”. Dacă gândeşti ca toţi ceilalţi, lumea te lasă în pace pentru că eşti normal. Însă dacă ieşi în afara gardului şi începi să-ţi exprimi propria inspiraţie, atunci ai probleme. Ca şi cum ar exista un fel de gravitaţie care mă atrage spre nucleul Matrixului reprezentat de idolatrizatul său „standard”.
Pentru a completa această închisoare de nivel mondial, arhitecţii Matrixului au creat o populaţie umană plină de gardieni gata să atace pe cei ce se desprind de această normă/standard. Aceasta se întâmplă la nivel politic, economic şi religios. Da, chiar şi instituţiile ecleziastice au gardienii lor teminceri (lupi) deghizaţi în gardieni ai adevărului (oi). Există acum o armată de gardieni care îşi impune reciproc standardul matrixian. Într-un cuvânt, prinţul de Matrix mă modelează pe mine omul după un standard preambalat în aşa fel încât să mă domineze şi să mă gestioneze mai uşor. Acestea sunt bazele unei tiranii mondiale, o închisoare în aer liber unde eu (în necunoştinţă) sunt prizonier şi gardian în acelaşi timp.
Când Isus a venit acum două mii de ani, a ieşit în afara normalităţii matrixiene acelor timpuri şi a fost puternic atacat din acestă cauză, a fost chiar eliminat.
Ce mă face să cred că astăzi lucrurile stau diferit? Cine doreşte să mă convingă că gardianii închisorii de astăzi stau de partea lui Isus?
Trebuie să privesc realitatea faţă în faţă, admiţând că şi astăzi Isus ar fi etichetat, discriminat şi în fine persecutat ca fiind un periculos subversiv al normalităţii matrixiene.
Matrix îmi oferă standardul său, şi anume larga stradă a normalităţii. O stradă care coboară, bine asfaltată cu consensul celor mulţi şi al celor puternici. Isus, dimpotrivă, îmi sugerează o cale care nu este cunoscută de omul ce se încrede mereu în alţi oameni şi în instituţii. O cărare strâmtă şi chiar invizibilă ochiului omenesc, pentru că nu este vorba despre o strada, ci o cărare fără asfalt care urcă din cauza abandonării propriului EU.
Depinde de mine dacă decid să rămân în această închisoare sau să calc pe urmele libertăţii şi mântuirii lui Isus, urme ce nu merg pe străzile construite de om, ci se aventurează pe o cărare ce pentru standardul matrixian reprezintă nebunie curată.