Identitate colectiva

Vad o lume noua in care  diversitatea si libertatea de exprimare si gandire sunt incriminate, combatute si sufocate. Se contureaza o noua societate in care domneste monotonia, gandul unic, culoarea gri…. O identitate morbida, nesanatoasa, brutala si inrobitoare. Cetatenii acestei noi lumi nu demonstreaza ca ar avea o identitate individuala ci mai degraba o identitate colectiva golita de orice memorie de identitate in care fiecare radacina a fost smulsa. Fiinte vii ce respira cu plamanii, dar nu cu sufletul care este deja complet drogat si violat pe altarul identitatii.
Fiinte care traiesc in unitati familiare, dar fara un tata si o mama. Popoare ce traiesc intr-o stare de transa, generand uniformitate politico-religioasa cu  promisiunea pacii. Oare moartea sufletului meu o pot numi pace? Sfarsitul gandirii independente il pot numi libertate?

O lume in care culorile au fost inlocuite cu nuante de gri atat de asemanatoare incat sa nu poata fi deosebite una de alta. O societate in care rasele au fost atat de chinuite, amestecate si rupte incat a aparut o noua rasa fara trecut….  in definitiv fara identitate. Dar cum pot sa-mi descopar sensul vietii fara o identitate clara si mai ales unica si irepetibila?

Oare chiar diversitatea dintre natiuni, religii, culoare si rasa  a impins omenirea sa aleaga sa domneasca raul? Odata ce noi toti vom fi scufundati in nuantele de gri ale monotoniei, ce noua scuza va gasi dorinta de suprematie pentru a-l supune pe aproapele la cautarea egoista a avantajului propriu? Intr-adevar uciderea diversitatii si a libertatii de gandire va sterge raul? Poate fi invins raul prin rau?