Prințul Matrixului este iremediabil de putred în interior. Și acest putregai atinge cote cu adevărat înfricoșătoare.
Durerea semenului săi și a aproapelui său, inclusiv a colaboratorilor săi cei mai apropiați (!), îi provoacă plăcere… o plăcere profundă… o plăcere captivantă. Și cu cât această durere este mai acută, cu atât bucuria lui este mai viscerală și mai atotcuprinzătoare: este ca un drogat. Durerea aproapelui este ca un drog cu efecte halucinogene pentru el, un drog căruia îi este acum complet supus și care zi de zi îi umilește acele splendide origini celeste.
Prințul este sclavul închisorii pe care și-a construit-o el însuși. Și această prigonie l-a îndoit fizic și l-a rupt din punct de vedere moral și spiritual. Raționamentul și claritatea lui dispar într-o clipă în prezența drogului care exercită stăpânire absolută asupra lui. Drogul este de fapt stăpânul lui. În fața lui îngenunchează și se supune zi de zi.
Ce trist să-l vezi pe heruvimul străvechi cu aripile întinse îngenuncheat în fața celui mai neînfrânat și crud sadism, dornic până la orbire să provoace suferință și chin oricui din jur, dușman sau prieten. Și această perversiune a depășit acum orice limita, chiar pana la a-si gasi el insusi placere în propria suferință si in actele zilnice de auto-umilire.
Ceea ce este intolerabil pentru o minte sănătoasă, pentru el este de dorit. Ceea ce este disprețuitor, înjositor, degradant, mizerabil și chinuitor, pentru el este înălțător și inspirator.
Fostul Luceafăr al dimineaţii, fiul zorilor, a căzut din cer într-o stare de umilire și anihilare atât de degradantă încât fiecarei molecule a ființei sale îi este rușine să-l reprezinte.
Adevărul adevărat este că „prințul” este un sclav mizerabil care, în cele câteva momente de luciditate, se urăște profund considerându-se respingător, dezgustător și grețos.
Asa-zisul purtător de lumină nu poartă acum altceva decât deviere, boală, putrefacție, schizofrenie și perversiune. Cel care a fost cândva cea mai strălucitoare creatură din univers este acum putred înăuntru, dar atât de putred încât o duhoare putredă îl însoțește oriunde merge.
Mi se pare că recunosc această duhoare: este duhoarea morții!